duminică, 11 noiembrie 2018

Lansare de carte


GÂNDIREA STATISTICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ULTIMUL VEAC.
Restituiri ale trecutului, adăugiri din prezent și perspective
Coordonator: prof. univ. dr. habil. Gheorghe Săvoiu
Editura Universitară, Bucureşti, ISBN: 978-606-28-0808-2

Cartea restituie cu adăugiri de texte și creații originale un tezaur statistic important, în acest an al Centenarului României, pătrunzând în arhitectura nebănuit de ramificată a gândirii statistice românești din ultimul veac, încercând să simplifice și să esențializeze demersul constructiv, fără să lase în afară cicluri și areale majore, oferind oricărui editor sau redactor și bucuria descrierii atente a gândirii publicistice de natură statistică.
Prezentarea cărții a fost făcută publicului de către prof. univ. dr. habil. Eugen Chelaru, decanul Facultății de Științe Economic și Drept (FSED) a Universității din Pitești.
Extrase din Cuvânt înainte și din Prefața cărții
Coordonată de un adept al spiritului deschis al parteneriatelor și al proiectelor trans-, inter-, cros- și multidisciplinare, lucrarea de față dezvăluie între paginile sale un spirit și o gândire agregată sau de echipă, cu vocație statistică ușor de dovedit cititorului prin parcurgerea conținutul ei informațional. Coautorii cărții recunosc prin contribuția lor că gândirea lor de echipă poate fi considerată o formă superioară de inteligență în raport cu gîndirea izolată a fiecăruia dintre ei, indiferent dacă se analizează conceptual, pragmatic sau formal, gândirea statistică agregată a autorilor fiind motivată de activitatea lor statistică, concretă, de cercetare sau educațională. Structura cărții este echilibrată, cumpănită, chibzuită și armonioasă, încercând să descrie principalele manifestări ale gândirii statistice românești în ultimul secol, pornind de la cea de tip instituțional, trecând apoi la cele de tip editorial, informațional, informatic, societal, educațional etc.  Statisticienii centenarului nu puteau nici ei lipsi din acest demers complex, alături de sublinierea contribuției gândirii statistice la trans-, inter-, cros- și multidisciplinaritatea cercetării științifice moderne, sub presiunea tot mai vizibilă a fenomenului “Big Data” care domină în prezent universul informațional.”
Președintele Societății Române de Statistică - București
Prof. univ. dr. Constantin MITRUȚ
„Această carte este realizată de o echipă de iubitori constanți ai cugetării și acțiunii statistice, sub coordonarea unui împătimit al statisticii clasice și moderne, precum și al multiplelor sale accepțiuni, deopotrivă practician al acestui mod de investigație a realității, într-un univers educațional devenit tot mai clar inter-, trans-, cros- și multidisciplinar. După o scurtă introducere, în care se redă de o manieră retrospectivă și concisă gândirea statistică de la primul formator al acesteia, Dimitrie Cantemir, la Marea Unire, sunt evidențiate, în capitole distincte, o serie de subiecte caracteristice domeniului precum: I) elemente referitoare la dezvoltarea gândirii statistice instituționale românești; II) suportul informatic al gândirii statistice; III) elemente de gândire statistică publicistică, materializată în anuare și în alte publicații statistice specializate sau în reviste statistice și demografice; IV) specificul gândirii în disciplina și educația statistică; V) prezentarea  Societății Române de Statistică, în calitate de asociație profesională a celor ce aplică sau valorifică gândirea statistică, dar și drept componentă importantă a societății civile românești.”
Redactor-șef al revistei Amfiteatru Economic - București
Prof. univ. dr. Vasile DINU
In grupul de autori ai cartii sunt două cadre didactice de la Universitatea din Pitești: 
prof. univ. dr. habil Gheorghe Săvoiu
lect. univ. dr. Marian Taicu 

Lansarea a avut loc la:

- Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș, în sala de lectură, etaj I, marți, 6 noiembrie 2018, la ora 10.00 https://www.upit.ro/ro/relatii-publice/evenimenterp/evenimente-2018 







și la Bucuresti, joi, 8 noiembrie, la Societatea Română de Statistică si Institutul Național de Statistică.

duminică, 18 martie 2018


                     
   INVITATIE

Societatea Română de Statistică – filiala Argeș are onoarea de a vă invita să participați la evenimentul festiv organizat cu prilejul întâlnirii trimestriale, deja considerată obişnuită, care se va desfăşura sâmbătă, 24 martie 2018, ora 1000 la sediul Bibliotecii Universității din Piteşti - Sala de lectură periodice – corp I, din strada Târgul din Vale, nr. 1, Piteşti.

Programul întâlnirii cuprinde:
·         DESCHIDEREA FESTIVITĂŢII
·         PREZENTAREA TEMELOR 
Statistica activităţilor turistice asociate practicării sporturilor de iarnă
Prof. univ. dr. habil. Gheorghe SĂVOIU
Prof. univ. dr. Mihaela DIACONU
Conf. univ. dr. Daniel ROȘU
Statistician ec. Nicoleta PALERU

      Restituiri statistice: Populaţia judeţelor Argeş şi Muscel în 1899 şi  1902, conform primului        anuar statistic românesc, coordonat şi publicat de Leonida Colescu
Prof. univ.dr. habil. Gheorghe SĂVOIU
Statistician ec. Nicoleta PALERU
Statistician ec. Gabriel Cristian MIJLOIANU
Lector univ. dr. Marian ȚAICU

·         Lansare de carte, redactată de o echipă extinsă de autori ai SRS – filiala Argeş, coordonată de Gheorghe Săvoiu, intitulată Metode statistice aplicate în domenii multidisciplinare, Editura Universitară, București, 2018, celebrând în acest fel centenarul României.

·         SCHIMB DE OPINII.


Prof. univ. dr. habil. Gheorghe SĂVOIU,
Preşedintele Societăţii Române de Statistică – filiala Argeş